Definiția cu ID-ul 919886:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÎNCÁRE, (2) mîncări, s. f. 1. Acțiunea de a mînca. Îl așezau între ele tot timpul mîncării și-i țineau de urît cu vorba, BASSARABESCU, V. 4. Tatăl meu era nepot viteazului Sfarmă-Piatră, care avea obicei cînd se punea la masă să înghită mai întîi șepte, opt bolovani ca să-i facă poftă de mîncare. NEGRUZZI, S. I 246. Nu avea poftă de mîncare, căci de frică îi trecusă foamea, dorind mai mult ca să se odihnească. DRĂGHICI, R. 40. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) pofta de mîncare v. trece. A(-i) tăia (cuiva) pofta de mîncare v. tăia. De-ale (sau, regional, de-a) mîncării = hrană. Nevestele și fetele găteau de-ale mîncării. BUJOR, S. 132. Voi lucrați, că eu mă duc să pregătesc ceva de-a mîncării. CREANGĂ, P. 9. 2. (Concretizat) Ceea ce se mănîncă, ceea ce (se) servește pentru alimentare; hrană, aliment. Pe-o măsuță cu trei picioare aburea mîncarea. SADOVEANU, O. VII 65. Mîncarea e bună și vinul și mai bun. CARAGIALE, P. 45. Flăcăul pune mîncarea în traistă, înjugă boii la car. CREANGĂ, P. 142. Să intrăm în sat cu soare, C-am o mîndră ca ș-o floare Ce ne-așteaptă cu mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. ◊ Expr. A strica mîncarea degeaba = a trăi degeaba, fără să fie de vreun folos. Din trei feciori, cîți are tata, nici unul să nu fie bun de nemica?! Apoi drept să vă spun că atunci degeaba mai stricați mîncarea, dragii mei. CREANGĂ, P. 188. ♦ (Mai ales la pl.) Fel de alimente, hrană. De mult n-am mai mîncat mîncări moldovenești. SADOVEANU, M. 180. După borșul polonez, veneau mîncări grecești. NEGRUZZI, S. I 151. ♦ Expr. Asta-i altă mîncare (de pește) = asta e cu totul altceva. Fig. (Familiar, depreciativ) Soi, fel. Ia spune-mi, te rog, ce mîncare-i cucoana Marieta, musafirul d-tale de la Iași?... – Ce mîncare să fie? Ia, o babă nebună și nimic mai mult. HOGAȘ, H. 88. – Pl. și: (2) mîncăruri (CAMIL PETRESCU, O. I 187).