mândruluc, ~ă smf, a [At: MARIAN, SA. 90 / Pl: ~uci, ~uce / E: mândru + -uluc] 1-18 (Pop; șhp) Mândruț (1-18).

MÎNDRULÚC, -Ă adj., s. m. și f. (În poezia populară) 1. Adj. Mîndruț (I 2). Du-te, fiică mîndrulucă, Du-te, scumpă, și te culcă. MARIAN, SA. 90. 2. S. m. și f. (Mai ales ca termen de adresare) Mîndruț (II). Pîntru tine, mîndrulucă, Mi-o pierit iarba-n prelucă. MÎNDRESCU, L. P. 163. Mîndrulucă, draga mea, Te-aș lua – mama nu vrea. RETEGANUL, TR. 156. Vai, săracă mîndrulucă, Pleacă-te și mă sărută. HODOȘ, C. 95. Amară-i frundza d'e nuc, Amară-i d'e dor ce duc, De la t'ine, mîndruluc. T. PAPAHAGI, M. 25. - Pl.: mîndruluci, -ce. – Mîndru + suf. -uluc.