mândrulior, ~oară smf [At: ȚIPLEA, P. P. 27 / Pl: ~i, ~oare / E: mândru + -(u)lior] 1-2 smf (Mar; ca termen de adresare; șhp) Mândrior (1-2).

MÎNDRULIÓR, -OÁRĂ s. m. și f. (În poezia populară din Maram., mai ales ca termen de adresare) Mîndruț (II). Mîndră, mîndrul'ioara me, Și eu numa că m-oi fa Tăt un frumos cosășel. ȚIPLEA, P. P. 27. Scrie-m, scrie-m, mîndrul'ior, Scrie-m carte că mńi-i dor. id. ib. 64. Hăi, tu, mîndrulioru mn'eu, Tu atîta să t'e duci, Pîn-ei găsî plug de cuci. T. PAPAHAGI, M. 44, cf. ARH. FOLK. i, 166. - Pl.: mîndruliori, -oare. – Mîndru + suf. -ulior.