mândrulic, ~ă [At: ALECSANDRI, P. I, 3 / Pl: ~ici, ~ice / E: mândru + -(u)lic] (Pop; rar) 1-2 a (Șhp) Măndrulean (1-2). 3-4 smf (Pop, ca termen de adresare; șhp) Mândrior (1-2).

MÎNDRULIC, -Ă adj., s. m. și f. (Mai ales în poezia populară) 1. Adj. Mîndruț (I 2). Alelei, tu, nevestică, Nevestică mîndrulică. JARNIK-BÎRSEANU, D. 488. 2. S. m. și f. (Mai ales ca termen de adresare) Mîndruț (II). De-aș avea o mîndrulică Cu-ochișori de porumbică Și cu suflet de voinică ! ALECSANDRI, P. I, 3. Mîndrulică, ochii tăi Bine seamănă cu-ai mei! JARNIK-BÎRSEANU, D., 402. Hei, tu, mîndrulică mea, Numa noi să ne-ntrebăm Care din cine sîntem ? ȚIPLEA, . P. P. 7. Frunză verde frunzulică, Am avut o mîndrulică. EPURE, P. 28. Hei, tu, mîndrulică mea, Să fi gîndit de-acele, N-aș fi venit a te cere. BUD, P. P. 13. Ziua-i mică, frunza pică, Cum vom trăi, mîndrulică ? id. ib. 43. Hei, tu, mîndrulică mea, Ce vin-ai făcut mamii, De ti-o bagat aici? BÎRLEA, B. 39. – Pl.: mîndrulici. – Mîndru + suf. -ulic.