mândrior sm [At: T. PAPAHAGI, M. 41 / P: ~dri-or / Pl: ~i / E: mândru + -ior] 2 (Reg; șhp) Mândru (24) (tânăr) Si: mândruc (1-2), mândrulean (3-4). Si: mândrulic (3-4), mândrulior (1-2).

MÎNDRI OR s. m. (Regional) Mîndruț (II). Mîndrior din altă țară, Fă-ț din gura ta o floare Șî o puńe pă scrisoare. T. PAPAHAGI, M. 41, cf. LEXIC REG. 12, 114. - Pronunțat: -dri-or. – Pl.: mîndriori. – Mîndru + suf. -ior.