MĂRAR subst. sg. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). Și-i scot bărdanul de-l înplă cu chiperi, tămiie, sămînță de selină și de mărariu și, așa, íl pun înlăuntrul. HERODOT (1 645), 229. Zeciuiți izma și mărariul și chimenul. BIBLIA (1 688), 768¹/16. Turtă de său făcută întru asămănare de om cu dafin și cu mărariu încununînd, au aruncat-o în groapă,. AETHIOPICA, 11^v/3. Băiatul. . . era dus în grădină ca să culeagă cimbru și mărariu. MARIAN, O. II, 136, cf. N. LEON, MED. 49, BIANU, D. S. Trunchiurile întregi de mărar se pun deasupra murăturilor, sub teasc. PAMFILE, A. R. 197. Copiii, în diferite timpuri ale anului, mănîncă: . . . cotor de mărar tînăr. id. J. II, 88. Sub o tufă de mărar. JARNIK-BÎRSEANU, D. 102, cf. 388, 446. I-au poroncit. . . să păzască zama din oală să fiarbă la foc și să puie într-însa cîte o coadă de mărariu, de cimbru și de pintrejel. SBIERA, P. 14. Frunzuliță de mărar, S-au ivit un ghenerar, Cu cinci sute de sortări. SEVASTOS, C. 276, cf. ȘEZ. I, 141. Un borș făcut numai cu sare, leuștean, marariu, pătrunjel și ceapă se zice borș holtei. ȘEZ . XV, 68, cf. V, 133, RĂDULESCU-CODIN, Î. 250, VASILIU, C. 54. ◊ E x p r. A se băga în vorbă ca măraru-n ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a interveni nepoftit în treburile cuiva, a participa nepoftit la o discuție. Cf. BARONZIi, L. 59, ZANNE, P. III, 645. ♦ Compuse: (regional) mărariu-păsăresc = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene și fructe lungi, colorate în galben și brun (Ferulago silvatica). PANȚU, PL. ; măraru-porcului = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene- descbis reunite în umbele mici (Peucedanum alsaticum). Cf. DDRF, PANȚU, PL., H IX 436 ; măraru-ursului = a) plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori mici, albe, situate la vîrful tulpinii, cu fructe negricioase, aripate ; crește pe stînci sau în regiunile de munte (Ligusticum simplex). PANȚU, PL. ; b) plantă erbacee umbeliferă, cu flori albe, dispuse în umbele mari ; crește prin locuri pietroase și în regiunile de munte (Peucedanum intermedium). id. ib. ; c) brioală (Meum mutellina). id. ib. ; mărariul-cîneIui = romoniță-puturoasă (Anthemis cotula. COTEANU, PL. 30, cf. LB., BRANDZA, FL. 283, DAMÉ, T. 39, 188, PANȚU, PL. ; mărarul-cîmpului = nemțișori-de-cîmp (Delphinium consolida). BRANDZA, FL. 519, cf. GRECESCU, FL. 39, BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; mărariu-bălților = mărăraș (Oenanthe phellandrium). BRANDZA, FL. 225, cf. BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; măraru-muntelui = asmățui sălbatic (Chaerophyllum hirsutum). PANȚU, PL. ; mărariul-cel-tare = anason (Pimpinellaanisum). ECONOMIA, 124/10 ; mărariu-calului = odagaci (Saponaria officinalis). Cf. ALR I 1 911/530. - Și: (învechit) măráriu subst. sg.; (regional) morár (ALR I 844, MAT. DIALECT. I, 81), moraréu (ALR I 844/295, 298, 302, 305) subst. sg. – Cf. ngr. μαρáθριον (diminutiv al lui μáραθρον), alb. m ë r a j.