LACĂT, Trans. LĂCAT (pl. -te) sn., Mold. Bucov. Maram. LĂCATĂ (pl. -căți) sf. Încuietoare mobilă care se trece prin unul sau două belciuge spre a încuia o ușă, o ladă, etc. (🖼 2776): Mă uitai pe sub lăcat, Văzui trei jocuri în sat (IK.-BRS.); de... vor fi spart ușa sau secriul au lăcăți... să nu aibă certare (PRV.-LP.); Tot pe ușa de la vale, Pus-a lăcata cea mare (BRL.); Ⓕ: a-și pune lacăt la gură, a tăcea din gură, a nu spune nimic din cele ce știe [ung. lakat].