LĂȚ¹ (pl. -țuri, ‡ -țe) I. sn. 1 Ochiul de la capătul unei frînghii sau unei sfori întocmit așa ca să poată strînge gîtul cuiva, sau altceva, cînd se trage de celălalt capăt; juvăț: cînd să puiu piciorul peste gard, mi-a și aruncat ~ul pe gît (CAR.); merge de anină un ~ în cuiul din păretele din dreapta (ALECS.) ¶ 2 🔫 Ochiu de sfoară sau de sîrmă pentru prins păsări, etc. (🖼 2833): cela ce va întinde ~uri sau va îngropa curse, pentru să vîneze jiganii... cela cu ~urile să nu aibă nice o pagubă (PRV.-LP.); vîna numai păsărele cu ~ul (ISP.); să chibzuim lucruri mai cu meșteșug, ca să nu cădem, vorba ceea, ca cioara în ~ (GN.) ¶ 3 Ⓟ Cursă: a da în ~; a prinde în ~. II. LAȚE pl. 1 Mițe, floace de lînă, păr creț: se apucă și ea de scuipă în lațele Arăpoaicei (ISP.) ¶ 2 Floacele ce se prind prin spini din lîna oilor (VIC.) [lat. vulg. laceus = clas. laqueus].