Definiția cu ID-ul 1328488:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
John Bull – Dacă am traduce acest nume în românește, am spune „Ion Taurul”. E denumirea dată poporului englez, al cărui caracter rezistent, încăpățînat și îndeobște greoi în a se mișca și a lua hotărîri a fost descris chiar de un englez: John Arbuthnot, scriitor și medic al reginei Anna (1658-1735), într-o lucrare satirică: The History of John Bull, apărută la începutul secolului al XVIII-lea. Ca denumire, e echivalentul lui Jacques Bonhomme pentru poporul francez, Jonathan pentru poporul american ș.a.m.d. Vorbind despre Irlanda, de unde era originar, Bernard Shaw scria: „Cealaltă insulă a lui John Bull” (adică a Angliei). LIT.