JACHETĂ s. f. (Îmbrăc). Jaquette (1°. de citadin; 2°. de paysan; denfant). 1°. (La oraș) Haină bărbătească neagră, croită pe talie, cu poalele dindărăt ajungând până subt genunchi. Îmbodoliți în surtuce și jachete. C. NEGRUZZI, I 105. Unde mi-e jacheta? – Care jachetă? CARAGIALE, M. 30. Spectatori... în smoching și în jachetă. C. PETRESCU, C. v. 78. | P. anal. Haină femeiască, croită pe talie, care se poartă pe stradă, peste bluză. 2°. (Pe alocuri, la țară) Un fel de haină (H. II 147) bărbătească (H. II 31), femeiască (H. vil 407) s. de copii. COSTINESCU. [Si: jachet s. a. H. vil 407, jagh'eta s .f H. ii 31. | Diminutive: jachetuță s. f. Purtau unii redingotă, alții jachetuță scurtă. CARAGIALE, M. 215, – jachețică s. f. Slabă, micuță, blondă,... întro jachețică de lutru, Lilica își aștepta rândul procesului. CHIRIȚESCU, ap. CONV. LIT. XLII II 145]. – N. după franceză.