O definiție pentru iremediu


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

iremédiu s. n.

Intrare: iremediu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iremediu
  • iremediul
  • iremediu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • iremediu
  • iremediului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)