șpan³, ~ă a vz spanc

IȘPAN s.m. v. șpan.

ișpan, ișpani, s.m. (înv.) 1. prefect, fișpan. 2. nobil. 3. logofăt, jupân, administrator.

ișpán, s.m. v. șpan („viceguvernator”).

ișpan, s.m. – v. șpan („viceguvernator”).

ȘPAN s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stăpînea sau administra un ținut. Cine va ține vrăji, aceia să să de șpanilor, să nu să vor lăsa. SAVA, AȘEZĂMÎNTURILE. Din mila... șpanului săcuilor. SA, 2r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toată lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei șpan, adecă nemiș, cum dzic leșii șlehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. Variante: ișpan (AC, 344; PP, 3). Etimologie: magh. spán, ispán. Cf. șleahtic.