huștupă sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~pe / E: nct] (Reg) 1 Zarvă mare. 2 Revoltă. 3 Răscoală.

hustupá, hustup, (hustupti, hutupti), v.t. A înfuleca: „Atunci câinele a luat tocana și a hustupat-o iute și s-a dus în traba lui” (Bilțiu, 1999: 312). – Et. nec. (MDA).

hustupa, hustup, (hustupti, hutupti), vb. tranz. – A înfuleca: „Atunci câinele a luat tocana și a hustupat-o iute și s-a dus în traba lui” (Bilțiu, 1999: 312). – Et. nec. (MDA).

hustupa, hustup, (hustupti, hutupti), vb. tranz. – A înfuleca: „Atunci câinele a luat tocana și a hustupat-o iute și s-a dus în traba lui” (Bilțiu 1999: 312). – Et. nec. (MDA).