hugi¹ i [At: DA ms / E: fo] (Reg) Cuvânt cu care se alungă câinii.

hugi² sn vz huci²

huciu n. Mold. pădure măruntă și deasă. [Și hugiu, higiu, de origină necunoscută].

1) hucĭ n., pl. urĭ, și huceág n., pl. urĭ și ege (rudă cu rut. hušca, ceh. húšč, desime, rut. huščak, desiș, d. vsl. gonstŭ, des. V. huște). Est. Desiș de copăceĭ și plante agățătoare, tîhlăriș. Hucĭ-margina, V. margine. – În sud hugeac (Gr. N. 434) și hugĭ (rev. I. Crg. 7, 154), în Munt. vest higĭ (Od. Psevd. 99); la Cant. hincĭ și hingĭ. V. hățiș.

hugeác și hugĭ, V. huceag.