Definiția cu ID-ul 499053:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hránă (hráne), s. f.1. Aliment, mîncare. – 2. (Înv.) Profesie, meserie considerată ca sursă dătătoare de hrană. – Mr. hrană. Sl. chrana (Cihac, II, 142; DAR), cf. bg. hran, sb. hrana. Pl. este rar. – Der. hrănaci, adj. (înv. și Trans., mîncău; care mănîncă mult, cu folos); hrănace, s. f. (femeie care alimentează mașina de treierat); hrăni, vb. (a alimenta, a nutri; a crește, a întreține; a îndopa; refl., a se sătura; înv., a ocroti), din sl. chraniti, cf. mr. hrănescu, hrănire, megl. rănes, bg. hrania, sb. hraniti și rus. chranitĭ „a păstra” (ultimul sens al cuvîntului rom. este un împrumut literar din sl.; var. populare hărăni, arăni); nehrănit, adj. (subalimentat); hrănitor, adj. (care hrănește; nutritiv); hraniște, s. f. (înv., alimentare).