horáiță, horaițe, horăiți, (horaiț), s.f. (reg.) 1. Drum format în mod natural, prin circulație, între casele unei localități rurale; uliță, stradă. 2. Coclaur, vâlcea. ■ (în expr.) A umbla pe horaiță = a umbla pe dealuri, prin zone accidentate: „De atunci n-am mai umblat noaptea pe horăiți singură” (Bilțiu, 1999: 385). ■ (top.) Horaiț, cătun în Moisei. – Et. nec. (MDA).