Definiția cu ID-ul 1328341:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
Honest Iago! (engl. „Cinstite Iago!”) – Sînt cuvintele pe care le spune Othello (act. III, sc. 5), atunci cînd credea în sinceritatea acestui slujitor al său. Or se știe că Iago este prototipul omului perfid, necinstit. Prin antifrază (adică prin procedeul de a folosi o vorbă sau o frază în înțelesul ei contrar, spunînd de pildă pentru „negru” – alb ca un arap) se aplică în ironie aceste cuvinte shakespeariene acelor intriganți nerușinați care, cu aerul de a-ți fi prieteni și a voi să te îndatoreze, îți înșală buna-credință. LIT.