hoi¹ i [At: DOINE, 145/1 / E: nct] Formulă de adresare față de cineva.

hoi² vr [At: VICIU, GL. / Pzi: ~esc / E: nct] (Reg; d. flăcăi și fete) A se giugiuli.

hoi, hoiesc, vb. IV refl. (reg.) a se drăgosti (feciorii și fetele), a se dezmierda, a se honcăli.

hoí, hoiesc, v.r. A se drăgosti, a se mădări, a se răsfăța, a se hârjoni: „O luat-o pă după cap, s-o țucat cu ie, și ie tătă noaptea l-o drăgostit și l-o hoit” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 100). – Et. nec. (MDA).

hoi, hoiesc, vb. refl. – A se drăgosti, a se mădări, a se răsfăța, a se hârjoni: „O luat-o pă după cap, s-o țucat cu ie, și ie tătă noaptea l-o drăgostit și l-o hoit” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 100). – Et. nec. (MDA).

hoi, hoiesc, vb. refl. – A se hârjoni (cu fetele); a se drăgosti, a se săruta. – Et. nec. (MDA).