Definiția cu ID-ul 715950:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
HOARDA DE AUR, stat feudal mongolo-tătar, întemeiat de Batu Han în urma campaniilor de cucerire din 1236-1243 pe un vast terit., ce cuprindea Asia Centrală și E Europei; capitala la Sarai-Batu, apoi la Berke Sarai. Apogeul puterii politice și militare, precum și al expansiunii teritoriale a H. de A. a fost atins în timpul hanilor Uzbek (1313-1341) și Djanibek (1342-1357). Și-a extins dominația și asupra unei părți a spațiului românesc. Cnezatele rusești s-au aflat în raporturi de vasalitate față de H. În a doua jumătate a sec. 14 a început procesul de destrămare a H. de A., pe ruinele căreia s-a constituit, în sec. 15, mai multe formațiuni, printre care hanatele Crimeea (c. 1430), Kazan (1438) și Astrahan (1466).