hâzắnie, hâzănii, (hâdzănie, hâdzăne), s.f. (reg.) 1. Arătare necurată, bizară, slută; urâțenie, pocitanie: „...și la lumina de său văd cu toții o hâdzenie de fată, nelăută pe cap, cu colți de câne în gură, cu copite de cai...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 109). 2. Urâciune; vreme urâtă: „Îs vremuri grele atunci [de Zilele Babelor]. Umblă tăt ploi, umăt și hâdzănii” (Bilțiu, 2009: 50). – Din hâd(z) + suf. -anie (MDA).