2 intrări

O definiție


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

glătuí (-uésc, -ít), vb. – A pune la argăsit. Germ. glätten. Sec. XIX.

Intrare: glătuire
glătuire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • glătuire
  • glătuirea
plural
  • glătuiri
  • glătuirile
genitiv-dativ singular
  • glătuiri
  • glătuirii
plural
  • glătuiri
  • glătuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: glătui
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • glătui
  • glătuire
  • glătuit
  • glătuitu‑
  • glătuind
  • glătuindu‑
singular plural
  • glătuiește
  • glătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • glătuiesc
(să)
  • glătuiesc
  • glătuiam
  • glătuii
  • glătuisem
a II-a (tu)
  • glătuiești
(să)
  • glătuiești
  • glătuiai
  • glătuiși
  • glătuiseși
a III-a (el, ea)
  • glătuiește
(să)
  • glătuiască
  • glătuia
  • glătui
  • glătuise
plural I (noi)
  • glătuim
(să)
  • glătuim
  • glătuiam
  • glătuirăm
  • glătuiserăm
  • glătuisem
a II-a (voi)
  • glătuiți
(să)
  • glătuiți
  • glătuiați
  • glătuirăți
  • glătuiserăți
  • glătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • glătuiesc
(să)
  • glătuiască
  • glătuiau
  • glătui
  • glătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)