O definiție pentru geografie lingvistică


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

GEOGRAFIE LINGVISTICĂ s. f. + adj. (cf. fr. géographie linguistique): metodă de cercetare care înregistrează pe hărți varietățile dialectale ale unei limbi și le interpretează în perspectivă geografică. Pe baza ei se realizează un corpus de lucrări (atlase, studii și monografii lingvistice), care constituie o componentă a dialectologiei (v.). Există o deosebire netă între g.l. și monografia lingvistică: prima studiază răspândirea și evoluția formelor (fonetice, morfologice, lexicale, sintactice etc.) într-o perspectivă largă, cu o capacitate explicativă mai mare, în câteva sau în toate graiurile unei limbi, reconstituind istoria acestora pe baza repartiției geografice, în timp ce a doua studiază graiul într-o perspectivă închisă, de „celulă lingvistică”, cu o capacitate explicativă mai mică. Ea a fost folosită pentru prima oară de către lingvistul german G. Wenker în lucrarea sa Sprachatlas von Nord- und Mitteldeutschland („Atlas lingvistic al Germaniei de Nord și de Centru”), apărută în 1881, dar s-a impus prin lucrarea lui Jules Gilliéron și Edmond Edmont, apărută la Paris în 1902-1910, Atlas linguistique de la France („Atlas lingvistic al Franței”) și prin studiul fundamental al lui Jules Gilliéron, apărut în 1918 la Paris, Généalogie des mots qui désignent l’abeille („Genealogia cuvintelor care desemnează albina”), consacrat examinării primei hărți din atlas. Una dintre constatările fundamentale pe care Gilliéron le face pe baza materialului interpretat este călătoria formelor, a cuvintelor care explică evoluția graiurilor (v. și metódă).

Intrare: geografie lingvistică
geografie lingvistică
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.