GAURĂ, găuri, s. f. Scobitura, adîncitura, spărtură ivită de la sine sau făcută intenționat într-un corp; bortă, cavitate. ◊ Gaura cheii = gaura prin care se bagă cheia în broască. Gaură de șarpe = loc ferit care servește ca ascunzătoare. ◊ Expr. (Doară) nu s-o face gaură în cer = nu are să fie cine știe ce pagubă. – Lat. *cavula (< cavus).