FURCULIȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect de metal alcătuit dintr-un mîner și doi pînă la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mîncarea la gură. ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = a) (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decît mijlocul; b) (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul din capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și : furculiți] – Din furcă + suf. -ul-ită.