Definiția cu ID-ul 950497:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fúrcă, furci, s.f. – 1. Unealtă agricolă utilizată la strânsul fânului; furcoi. 2. Furculiță. 3. Lemnul pe care stă ulucul (la morile de apă). 4. Bifurcație, locul unde se despart două drumuri sau cursuri de apă; furcitură: „În ce furcă de pârău / Este-on brad înrămurat” (Bilțiu, 1990: 7). 5. Semn de recunoaștere în urechea oii; furculiță (Maram. Nord: Strâmtura). ♦ (onom.) Furcea, Furcia, Furcoi, nume de familie în Maramureș. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Lat. furca „lemn bifurcat” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > ngr. furka „spânzurătoare”, bg. hurka „furcă” (Scriban).