Definiția cu ID-ul 497938:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

frúnză (frúnze), s. f.1. Foaie (verde). – 2. (Înv.) Foaie de hîrtie. – Mr. frăndză, frîndză, megl. frunză, istr. frunzę. Lat. frōndia (Pușcariu 659; Candrea-Dens., 662; REW 3530; DAR; Lausberg, Mundarten Südlukaniens, 25), cf. it. fronza (Battisti, III, 1723), calabr. frunda, sard. frundza, salm. froncia, gal. fronza, port. fronça și ngr. φρουνζάτον „pergolă”. Der. frunzar, s. n. (desiș, umbrar); frunzar, s. m. (luna mai; varietate de ciuperci comestibilă); frunzărel, s. m. (buchet); frunzări, vb. (despre animale, a paște rupînd vîrful crengilor; a ronțăi, a crănțăni; a răsfoi); frunzătură (var.frunzărie, frunzărime), s. f. (frunziș); frunziș (var. frunzet), s. n. (mulțime de frunze); frunzos var. (frunzăros), adj. (cu frunze multe și dese); frunzișoară, s. f. (dim. de la frunză; aril de nucșoară); înfrunzi, vb. (a da frunze, a înverzi), pe care Densusianu, Hlr., 147, Pușcariu 854 și Candrea-Dens., 663 consideră a fi reprezentant al unui lat. *infrōndῑre); înfrunzit, s. n. (anotimpul în care înfrunzesc copacii, primăvara); desfrunzi, vb. (a pierde frunza; a desfrunzi).