FORȚA, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva: a sili, a constrînge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mînui cu violență un mecanism, o închizătoare etc. (din nepricepere, nerăbdare sau cu scopul de a deteriora, a sfârîma, a sparge) ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mîna = a constrînge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsură în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. – Fr. forcer.