foáită, foaite, s.f. (reg.) Neam, sămânță, viță: „A văzut că este o femeie din foaita ei...” (Bilțiu, 1994: 284). ■ (în expr.) A-i pieri foaita = a i se stinge neamul. – Din magh. fajta „soi, fel; specie” (Scurtu, 1966).

foaită, foaite, s.f. – (reg.) Neam, sămânță, viță. În expr. a-i pieri foaita = a i se stinge neamul. – Din magh. fajta „soi, fel; specie” (Scurtu, 1966).

foaită, -e, s.f. – Neam, sămânță, viță. În expr. a-i pieri foaita = a i se stinge neamul. – Din magh. fajta „soi, fel” (Scurtu 1966).