FIINȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Om; persoană. ♦ (Poetic) Făptură. 2. Existență; viață. ♦ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ♦ Expr. A avea ființă (pe lume) = a exista. A da ființă = a da viață; a făuri, a concretiza. A fi (sau a sta, mai rar a se ține) în ființă = a exista. ♦ (Înv., și în forma « ființă de față ») Prezență. – Lat. *fientia (din fieri, după essentia: esse).