Definiția cu ID-ul 553741:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

făcătór, -oare adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (arh.; astăzi iron.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. Domnul bău din apă și-și spălă fața sa cea sfântă și luminată și mânele sale făcătoare de minuni (EMIN.). I-am spus că sunt dogar, făcător de butoaie (SAHIA). ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător; făcător-de-rele = răufăcător; (înv., pop.) făcător-de-minuni = taumaturg; (înv.) făcător-de-pace = pacificator. 2 adj. Făcător (sau făcătoare) de minuni = (despre obiecte de cult, mai ales despre icoane) a) prin care se manifestă voința divină; b) care vindecă în mod miraculos; c) care face lucruri ieșite din comun. • pl. -ori, -oare. / face + -ător.