exapostilarie (< gr. ἐξαποστειλάριον [sc. τροπάριον], „trimițătoare”, de la vb. ἐξαποστέλλω, „a trimite”; lat. inviatorium), imn (1) ce se cântă la sfârșitul utreniei*, între canoane (2) și hlavite (αἶνοι). Au denumirea de e. sau svetilne (sl. свзтил[ъ]на) cele din duminici și sărbători și luminătoare sau luminânde (φωταγωγιϰά), cele din zilele de rând. În număr de 11, e. învierii (ἐξαποστειλάρια ἀναστάριμα) sunt atribuite prin tradiție împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913-959).

exapostilarie, exapostilarii s. f. Cântare bisericească la utrenie, care se intonează înaintea laudelor și după canon. Se numește astfel după împrejurarea că în bis. din Constantinopol se trimitea unul dintre cântăreți în mijlocul bisericii spre a cânta acest imn. Exapostilariile Învierii, în număr de 11, sunt compuse de împăratul Constantin Porfirogenetul (913-959 d. Hr.). Se mai numește svetilnă, luminândă. [Var.: exapostilar s. n.] – Din gr. exapostilaria, sl. eksapostilariĭ.