4 definiții pentru establishment
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ESTABLISHMENT ISTABLIȘMENT/ s. n. grup de persoane care dețin puterea, autoritatea în societate și care au interes să mențină ordinea existentă. (< engl. stablishment)
establishment s. n. (cuv. engl.) Instituție, grup de persoane puternice care își apără privilegiile și interesele ◊ „Potentații americani sunt cuprinși în cunoscutul «establishment». Dar acest «establishment» îi lasă liberi pe artiști pentru a le risipi energiile, pentru a-i decontracta.” Cont. 22 III 74 p. 8. ◊ „Păpușile doamnei Warren nu erau de arătat nici în lume, nici în familie, ci numai secretul rușinos al burgheziei bogate, al desfrâului aristocratic, al ipocriziei clericale, într-un cuvânt al «establishment»-ului, în toată descompunerea lui aurită.” R.l. 4 II 75 p. 2. ◊ „Establishment-ul politic” ◊ „22” 40/95 p. 8; v. și R.lit. 3 XII 82 p. 2 [pron. istablișment] (cf. fr. establishment; BD 1967, DMN, PR 1968)
- sursa: DCR2 (1997)
- furnizată de Editura Logos
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ESTABLISHMENT n. Instituție sau grup de persoane care își apără privilegiile și interesele. /Cuv. engl.
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
+establishment (engl.) [pron. istablișment] (desp. -blish-) s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
- silabație: -blish-ment
- pronunție: istablișment
substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOOM 3 | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
establishmentsubstantiv neutru
- 1. Grup de persoane care dețin puterea, autoritatea în societate și care au interes să mențină ordinea existentă. MDN '00
etimologie:
- stablishment MDN '00