DUȘMĂNI (-ănesc) 1. vb. tr. A purta ură împotriva cuiva, a-l prigoni ca pe un dușman: La cel ce te dușmănește Tu cu bine-i răsplătește (PAMF.); M’a dușmănit trăind mereu și-a pizmuit norocul meu! (COȘB.). II. vb. refl. A trăi unul cu altul în dușmănie: mare greșală a fost a noastră că ne-am dușmănit fără nici o pricină cu vecinii noștri Moldoveni (ALECS.).