DONIȚĂ, DOINIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🏺 Vas cilindric de doage (cu sau fără capac mobil), cu toartă, pentru cărat apă (Mold. „cofă”): donița cu apă, din care se bea, să nu se lase noaptea afară (GOR.); Ⓕ: a turna cu donița, a ploua foarte tare, a ploua cu gălețile ¶ 2 🐑 Vas în care se mulg vacile [srb. dojnica, pol. do(j)nica, etc.].