dobălí, dobălesc, (dobălui, dobzăli), v.t. (reg.) 1. A bate toba: „Trag clopotele, dobăluiesc, apucă care ce poate (...) și să duc tăt în fugă cătă Cosău” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 248). 2. A bate pe cineva. – Din dobă + suf. -ăli.

dobăli, dobălesc, (dobălui), vb. tranz. – (reg.) 1. A bate toba: „Trag clopotele, dobăluiesc, apucă care ce poate (...) și să duc tăt în fugă cătă Cosău” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 248). 2. A bate pe cineva. – Din dobă + suf. -ăli.