Definiția cu ID-ul 1287638:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
Displicuit nasus tuus (lat. „Nasul tău a displăcut”) – hemistih al lui luvenal (Satire, VI, 495). Atacînd matroanele romane care își vărsau năduful asupra slujnicelor, poetul se referă la o sclavă, Pescas, care a fost crunt bătută de stăpîna ei pentru că nu i-a aranjat bine o buclă de păr și n-a reușit s-o înfrumusețeze. Și luvenal întreabă: „Cu ce-i vinovată fata, dacă chiar ție nasul tău nu-ți place?” – sau mai limpede: „dacă tu singură te găsești slută”. Prin urmare, cînd cineva este victima unor capricii, a unui act arbitrar, se poate spune în mod ironic, pe latinește: displicuit nasus tuus! – dacă nu preferăm vorba noastră: „N-au plăcut ochii tăi!” LIT.