2 intrări

5 definiții

Explicative DEX

dehocà (dibocà) v. Mold. 1. a tăia carne, varză, etc.; 2. fig. a sfâșia: i se dihoca inima; 3. a istovi, a stoarce de puteri: trupul dehocat de muncă. [Origină necunoscută].

dehóc V. devoc.

devóc (vest) și dehóc, dihóc (est), a -á v. tr. (lat. *devocare = *vocare îld. vacare, a fi deșert, cu înț. luĭ vacuare, a evacua. v. desfac 2. Cp. cu vulpe-hulpe). Fam. Sfîrtic, sfîșiĭ de tot, prăpădesc, nimicesc: lupiĭ eraŭ să-mĭ dihoace vita, plînge de i se dihoacă inima. V. refl. Mă dăhulez, mă extenuez muncind. Mă dezbin (vorbind de vite cînd alunecă pe gheață). – În Ml. a se dăvoca, a se desfunda pămîntu de multă apă.

Etimologice

dehoca (-c, -at), vb.1. A sacrifica, a omorî (un animal). – 2. A rupe, a sparge, a face bucăți. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. (Mold.) dihoca, (Trans.) devocă. Origine incertă. Se consideră în general reprezentant al unui lat. *devocare, în loc de *devacuāre (Candrea-Dens., 481; REW 9108; Candrea; Scriban); cf. cat. divacare „a goli.” Soluția nu este imposibilă; însă pare preferabil să se pună acest cuvînt în legătură cu seria de creații expresive dăbăla, dehula, etc. Circulă și var. desvoca, pe care Candrea, Bul. Soc. fil., I, 40 și Candrea-Dens., 474, o derivă din lat. *disvocāre. Densusianu, Rom., XXXIII, 76, pleca de la mag. dió „nucă”, dió haj „coajă de nucă”. Cf. desfăca.

Regionalisme / arhaisme

dehoca (dihoca), dehoc (dihoc), vb. I (înv.) 1. a tăia. 2. a sfâșia. 3. a istovi, a stoarce de puteri.

Intrare: dehocat
dehocat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dehocat
  • dehocatul
  • dehocatu‑
  • dehoca
  • dehocata
plural
  • dehocați
  • dehocații
  • dehocate
  • dehocatele
genitiv-dativ singular
  • dehocat
  • dehocatului
  • dehocate
  • dehocatei
plural
  • dehocați
  • dehocaților
  • dehocate
  • dehocatelor
vocativ singular
plural
Intrare: dehoca
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dehoca
  • dehocare
  • dehocat
  • dehocatu‑
  • dehocând
  • dehocându‑
singular plural
  • deho
  • dehocați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dehoc
(să)
  • dehoc
  • dehocam
  • dehocai
  • dehocasem
a II-a (tu)
  • dehoci
(să)
  • dehoci
  • dehocai
  • dehocași
  • dehocaseși
a III-a (el, ea)
  • deho
(să)
  • dehoce
  • dehoca
  • dehocă
  • dehocase
plural I (noi)
  • dehocăm
(să)
  • dehocăm
  • dehocam
  • dehocarăm
  • dehocaserăm
  • dehocasem
a II-a (voi)
  • dehocați
(să)
  • dehocați
  • dehocați
  • dehocarăți
  • dehocaserăți
  • dehocaseți
a III-a (ei, ele)
  • deho
(să)
  • dehoce
  • dehocau
  • dehoca
  • dehocaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)