CUVINTE ȘI LUCRURI s. n. + conj. + s. n. (cf. lat. conventus „adunare”, conventum „înțelegere” și lucru < lucra, prin derivare regresivă): metodă creată de lingviștii R. Meringer și H. Schuchardt și aplicată de lingvistul elvețian E. Tappolet la sfârșitul secolului trecut în cercetarea dialectală (cf. germ. „Wörter und Sachen”); prin ea se studiază cuvintele (istoria, evoluția lor fonetică și semantică etc.) în strânsă legătură cu lucrurile sau obiectele pe care acestea le denumesc (în legătură cu perfecționarea lor, cu călătoria lor de la o regiune la alta, cu influențele pe care le suferă etc.).