Definiția cu ID-ul 915507:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CURMĂTÚRĂ, curmături, s. f. Depresiune, adîncitură pe culmea unui deal, a unui munte (care servește ca trecătoare); despicătură, prăpastie între doi munți sau două dealuri. Colo-n fundul curmăturii, Dormitînd pe-o buturugă, S-a ivit Muma-Pădurii. TOPÎRCEANU, B. 24. Linia de hotar este trasă sărind din curmătură la poale, din pîraie în munte. I. IONESCU, M. 36. Cucuie, pasăre sură... Să nu-mi cînți la curmătură. SEVASTOS, C. 206. ♦ Îndoitura căciulii. Fundul pălăriei mele... nu izbutea nici într-un chip să se înalțe dincolo de curmătura căciulilor vreunuia din ei. HOGAȘ, M. N. 202.