Definiția cu ID-ul 978537:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CURĂȚÉL, -ÍCĂ, -EÁ, curăței, -ele, adj. (Despre persoane) Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit, prezentabil; p. ext. frumușel, drăguț, simpatic. Fiindcă avea darul de a fi curățel, toți flăcăii din sat îl pizmuiau. ISPIRESCU, L. 229. ♦ (Despre animale) Curat, bine îngrijit. Îi plăcea moșneagului să aibă tot iepe tinere și curățele. CREANGĂ, P. 166. ♦ (Despre lucruri) Curat, ordonat. Casa nu era mare, dar era curățică. PAZ, Z. I 182. Ținuta de tîrg a lui Culai se alcătuia dintr-un surtuc curățel, pantaloni întregi și o cămașă albastră. SADOVEANU, N. F. 148. Intrarăm într-o ceainărie ce se părea mai curățea. CONTEMPORANUL, III 570. ♦ (Despre realizări ale oamenilor) Făcut cu grijă, îngrijit, bunicel. A rostit două cuvîntări mai curățele. C. PETRESCU, Î. II 260. Făcea... poezioare... uneori destul de curățele. CARAGIALE, N. F. 100