O definiție pentru cunetăți

cunetățí, cunetățésc, vb. IV (reg.) a se așeza, a se instala.

Intrare: cunetăți
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cunetăți cunetățire cunetățit cunetățind singular plural
cunetățește cunetățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cunetățesc (să) cunetățesc cunetățeam cunetății cunetățisem
a II-a (tu) cunetățești (să) cunetățești cunetățeai cunetățiși cunetățiseși
a III-a (el, ea) cunetățește (să) cunetățească cunetățea cunetăți cunetățise
plural I (noi) cunetățim (să) cunetățim cunetățeam cunetățirăm cunetățiserăm, cunetățisem*
a II-a (voi) cunetățiți (să) cunetățiți cunetățeați cunetățirăți cunetățiserăți, cunetățiseți*
a III-a (ei, ele) cunetățesc (să) cunetățească cunetățeau cunetăți cunetățiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)