Definiția cu ID-ul 915024:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Loc unde se culcă sau unde se adăpostesc păsările și animalele. V. cuib, bîrlog. El știe doar poteca și urcușul Spre vîrful către care năzuiesc, Pe care pajuri mari își au culcușul. BENIUC, V. 72. Pot să prind șerpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CREANGĂ, P. 122. Culcuș de iepuri. TEODORESCU, P. P. 374. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. Cu ochii închiși în culcușul lui, Mitrea a făcut semn din cap că nu-l dor șalele nici spatele. SADOVEANU, M. C. 50. Diminețile stetea, după ce se deștepta din somn, pînă tîrziu în culcușul lui și nu se scula decît pe timpul cît știa că lumea începe să vie. SLAVICI, O. II 180. ♦ Adăpost, locuință. Pentru la noapte trebuie să-mi caut alt culcuș. PAS, Z. IV 236. Își cătară un culcuș unde să mîie peste noapte. ISPIRESCU, L. 162. ♦ Ascunzătoare. Vînătorii... au sărit iute din culcușurile lor de pîndă și au încunjurat pasărea. SBIERA, P. 69. 3. (Rar) Strat moale (de paie, de frunze etc.) pe care se așază fructe, ouă sau alte lucruri fragile sau alterabile. Chelnerul aduse două fructiere cu struguri... pe culcuș de frunze. C. PETRESCU, Î. I 4. 4. Strat din baza unei formații geologice. Culcușul de marnă verde... ar face să se presupună existența sării acolo. I. IONESCU, P. 31.