cucă f. căciulă înaltă și piramidală, împodobită cu pene de struț și îmbrăcată pe dinafară cu catifea aurie, pe care Sultanul o dăruia Domnului la urcarea-i pe tron (la Turci cuca era o podoabă proprie ienicerilor); Mihaiu primi dela solul Sultanului sabia și cuca pe care o puse pe cap BĂLC. [Turc. KOKA].