CREDINȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ♦ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale (morale, politice etc.). 2. (Înv. și arh.) Încredere (pe care o inspiră cineva). Ce credință poți avea în niște flăcăi ? (SADOVEANU). ♦ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ♦ Expr. A-și mînca credința = a se comporta astfel, încît nu mai inspiră încredere. A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mîncărurile servite domnitorului, pentru a-l încredința că nu sînt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. (În concepțiile religioase) Convingere despre existența lui dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia.