CRĂPA, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (în mod brusc) în mai multe bucăți; a se căsca din cauza gerului, a unei loviturii etc. ♦ Expr. Unde dai și unde crapă, se zice atunci cînd se obțin cu totul alte rezultate decît cele așteptate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau e un ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a despica. ♦ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî, a răni pe cineva dintr-o lovitură (în cap). 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspră, cu crăpături. ♦ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ♦ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziua, a se lumina. 5. Intranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A muri. ♦ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig, (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. A mînca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare.