crîng (crînguri), s. n. – 1. (Înv.) Cerc, ciclu. – 2. (Înv.) Firmament. – 3. (Bucov.) Cadran de ceas. – 4. Pădurice, mai ales în valea unui rîu, formînd un fel de insulă mai mult sau mai puțin rotundă. Sl. krǫgŭ „cerc” (Cihac, II, 83; Conev 50; Skok 66), cf. sb. krug „ogor circular”. Este dublet al lui crug, s. n. (ciclu; orbită, sferă), din sb. sau rus. krug. Sensul de „pădure”, explicabil prin sinuozitățile rîurilor în care se formează, coincide cu crivină; cf. o explicație diferită, dar mai puțin probabilă, în DAR. Cf. creangă. – Der. crîngos, adj. (acoperit de arbori); crînjel, s. n. (Munt., bucată rotundă; formă caracteristică a excrementului omenesc).