Definiția cu ID-ul 912653:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac; copac tînăr; arbust. Văzînd păsărelele cîte două-două, pe rămurelele copăceilor, se încinse focul într-însa de dorul bărbatului său. ISPIRESCU, L. 58. Îmi zîmbi sorbind infuzia copăcelului de China (= ceaiul). NEGRUZZI, S. I, 49. ♦ (Adverbial, uneori repetat; determină verbe ca «a merge», «a umbla», «a se ține» etc.) Pe picioare, drept. Copăcel-copăcel, îl îndemnă Bibescu, sprijinindu-l. SADOVEANU, P. M. 310. Generalul, proptit între cei doi colonei... se ținea copăcel, înaintînd cu mișcări de paralitic. D. ZAMFIRESCU, R. 193. Copăcel-copăcel, băiatul a mers cîțiva pași pînă la colțul stradei. CARAGIALE, O. I 324. Prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam cînd începusem a merge copăcel. CREANGĂ, A. 33.