copăi vt [At: DAMÉ, T. 62 / V: ~poí / Pzi: ~ésc / E: vsl копати, srb kopati, bg копая] (Trs) A prăși.

cópă, cope, s.f. – (reg.) Glugă, claie: „Cânepa am făcut-o snopi, am uscat-o puțin, snopii în copă, pă urmă am dus-o la baltă” (Grai. rom., 2000; Biserica Albă). ♦ (onom.) Copa, nume de familie în Maramureș. – Et. nec.; posibil din cop „fâșie îngustă de pământ” (< rus. kop).