Definiția cu ID-ul 536332:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

concordanță (germ. Konkordanz) 1. Relație convenabilă, în ordine melodică, între două sunete consecutive, spre deosebire de consonanță* care privește concomitența intervalelor* (de ex. la Johannes de Groheo, c. 1300). 2. Noțiune propusă de C. Stumpf, pentru mai multe decât două sunete consonante (în opoziție cu noțiunea de consonanță, ce ar fi rezervată doar intervalelor). C. sunt astfel toate acordurile* principale și secundare ale sistemului (II, 3) major-minor (v. și armonie) și răsturnările* lor, a căror tradiție este aceea de a conține o cvintă* sau o cvartă*, o terță* sau o sextă*. Noțiunea nu s-a impus, deoarece consonanța a continuat să desemneze fără inconveniente atât intervalele cât și acordurile. Ant.: discordanță.