CONȘTIINȚĂ, (rar) conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Proprietate a activității nervoase superioare constituind o treaptă de dezvoltare proprie omului, apărută o dată cu procesul muncii și al vorbirii și constînd din facultatea de a gîndi și de a determina raporturile cu realitatea încunjurătoare, pe baza reflectării realității obiective în gândire. ♦ Faptul de a-și da seama; înțelegere. 2. (În expr.) Conștiință de clasă = faptul de a fi conștient de apartenența la clasa proletară, de a înțelege, pe baza cunoașterii legilor dezvoltării societății, rolul istoric al acestei clase și de a lupta pe cale revoluționară pentru eliberare și pentru desființarea exploatării omului de către om ; (în legătură cu membrii clasei burgheze sau ai altor clase) faptul că cineva își dă seama de comunitatea de interese ce-l solidarizează cu ceilalți membri ai clasei din care face parte și alături de care luptă pentru cucerirea sau apărarea privilegiilor clasei sale. 3. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ♦ Mustrare de conștiință = remușcare. Proces de conștiință = luptă sufletească. ♦ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvîrșit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mîna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 4. (În expr.) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. – Fr. conscience (lat. lit. conscientia; după ști).